
Oscar
Artist

Ștefan Căpraru (născut pe 16 august 2002), cunoscut sub numele de scenă OSCAR, este un rapper român, cântăreț și compozitor din Giulești, București.
Prima recunoaștere majoră pe care a avut-o a fost în toamna lui 2014, prin piesa "Dulce Românie", mai târziu acesta a apărut la Next Star, făcând un freestyle cu diverse cuvinte primite pe loc.
În 2015 acesta semnează cu PugLife Entertainment lansând împreună cu Keed piesa "Fac muzică". Participă în 2015-2016 la BattleMC România ajungând până în semifinală.
La finalul lui 2019 acesta părăsește PugLife Entertainment după o colaborare de 5 ani, începând o nouă colaborare cu Ian, acesta influențându-l prin tehnică și stil. Acesta în 2020 lansează mult promisul și așteptatul album Apă, fiind prima lui lansare comercială.
Pe 2 noiembrie 2021 lansează varianta deluxe a albumului Apă, urmând ca la începutul anului 2022 să anunțe că va dispărea de pe rețelele de socializare pentru a lucra la următorul album. Acesta organizează un listening party în Grădina Urbană Herăstrău, pe data de 11 august, urmând ca a doua zi, la miezul nopții să lanseze al 3-lea album intitulat Înapoi La Viață. Albumul apare cu o schimbare în estetica lui Oscar, combinând mai multe elemente de Trap și Pop-Rap.